Forţele terestre israeliene au întreprins incursiuni la sol în Fâşia Gaza în cursul ultimelor 24 de ore, a anunţat vineri armata, înaintea unei aşteptate ofensive terestre în acest teritoriu palestinian dens populat, potrivit AFP, conform Agerpres.
„În ultimele 24 de ore, forţele armate israeliene au efectuat raiduri localizate în interiorul teritoriului Fâşiei Gaza” pentru a căuta „terorişti” şi „arme”, se arată într-un comunicat. În timpul acestor operaţiuni, au fost depuse, de asemenea, eforturi „pentru găsirea persoanelor dispărute” a adăugat armata.
Soldaţii au „destructurat celule teroriste şi infrastructuri”, inclusiv „o celulă Hamas care a tras rachete antitanc spre teritoriul israelian”, potrivit comunicatului.
Armata a declanşat războiul după atacul sângeros lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie dinspre Fâşia Gaza împotriva Israelului, care de atunci loveşte fără încetare acest mic teritoriu sărăc, aflat sub blocadă. Cel puţin 1.300 de israelieni, majoritatea civili, au fost ucişi, iar aproximativ 150 de persoane au fost răpite în Israel în timpul atacului Hamas.
De partea palestiniană, bombardamentele au ucis aproximativ 1.800 de persoane, între care 583 de copii, şi au provocat o strămutare masivă a populaţiei din Fâşia Gaza, după ce armata israeliană a ordonat evacuarea zonelor din nordul teritoriului.
Blinken: Israel trebuie să ia „toate măsurile necesare” pentru a evita morți civile
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat în vizită în Qatar, a cerut Israelului să ia „toate măsurile de precauţie posibile” pentru a evita decesele în rândul civililor în Fâşia Gaza, bombardată de armata israeliană ca răspuns la un atac devastator al mişcării palestiniene Hamas, relatează AFP. „Am cerut israelienilor să ia toate măsurile de precauţie posibile pentru a evita vătămarea civililor”, a subliniat el într-o conferinţă de presă la Doha.
Secretarul de stat american a afirmat totodată că a discutat cu premierul Qatarului, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wall-street.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
