Fugarul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Aceasta se va judeca vineri, spun surse judiciare citate de News.ro. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta mandatul de arestare european tradus precum şi alte documente relevante în acest caz.
Instanţa din Malta a refuzat în primă instanţă eliberarea pe cauţiune pe care a solicitat-o fugarul.
Contestaţia la eliberarea pe cauţiune nu va fi judecată de acelaşi judecător, ci de altul, spun sursele. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta mandatul de arestare european tradus precum şi alte documente relevante.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat luni că instanţa din Malta a decis, luni, arestarea preventivă a lui Paul al României, până pe data de 9 mai. Ea a adăugat că, din informaţiile pe care le are, solicitarea acestuia de a fi eliberat pe cauţiune, a fost respinsă, însă decizia poate fi contestată.
De asemenea, „Ministerul Justiţiei va continua demersurile şi va depune eforturi pentru ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România, aşa cum procedează cu orice fugar al statului român”, a mai precizat Gorghiu.
Editor : M.B.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com