AcasăÎn RomâniaNu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici...

Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să o facă

Published on

spot_imgspot_img



stiri romania

”Ziua Tineretului trebuie să fie un motiv de bucurie, însă de prea multe ori distracţia poate scăpa de sub control şi produce drame. De aceea, alături de Robert Cazanciuc şi de mulţi alţi colegi din PSD, am iniţiat cea mai amplă campanie de responsabilizare în privinţa consumului de alcool şi droguri la volan. Fiindcă tinerii sunt, din păcate, printre cei mai expuşi la asemenea pericole, astfel că protejarea lor este mai importantă ca oricând”, a declarat Ciolacu.

”Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar. Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice”, mai spune şeful Executivului.

Premierul subliniază că ”riscul de a provoca, în asemnea condiţii, accidente mortale este unul uriaş, iar Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare, şi nu există excepţii”.

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Tineretului: Investind în tineri, investim în România

”Le mulţumesc colegilor din PSD, voluntarilor, poliţiştilor rutieri şi tuturor companiilor partenere implicate în campania de conştientizare legată de LegeaAnastasia. Fii curat la volan!”, mai spune premierul în mesajul pe Facebook.

Gabriela Firea, de Ziua Tineretului: Sunteți motorul schimbării și aduceți energia care poate transforma comunitatea într-o lume mai bună

O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, şi soldat cu moartea a doi tineri.

Manifestanţii se reunesc la ora 17.00, în Vama Veche şi vor porni către locul accidentului, pentru a arăta că nu sunt de acord cu modul în care este judecat acest caz.

Protest în Piața Victoriei, în memoria tinerilor uciși de șoferul drogat. „Sunt mai mulți ca Sebi si Roberta și mai puțini ca Vlad Pascu”



Citeste articol integral

Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”
Sursa:

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest articles

Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în...

Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul … |Libertatea

Află detalii: Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea...

„Aș fi dat o grămadă de bani!”. Reacția lui Aurel Pădureanu o va surprinde

Iulia Albu, avocat, dar și fashion editor, de profesie, și-a manifestat recent regretul că...

Informare de război în Ucraina: Racheta hipersonică vizează o bază aeriană importantă din Ucraina

Un atac cu rachete hipersonice ruse a lovit zona bazei aeriene majore Starokostiantyniv din...

More like this

Nicolae Ciucă: Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii rămân în...

Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea să distrugă statul … |Libertatea

Află detalii: Vladimir Putin nu mai e interesat de discuții de pace și vrea...

„Aș fi dat o grămadă de bani!”. Reacția lui Aurel Pădureanu o va surprinde

Iulia Albu, avocat, dar și fashion editor, de profesie, și-a manifestat recent regretul că...