Pe 31 decembrie 2023, în România erau certificate să efectueze transport aerian de pasageri și marfă 17 companii aeriene, conform datelor furnizate de Autoritatea Aeronautică Civilă Română și de la Ministerul Transporturilor, scrie ProTV.
Acestea operează 60 de avioane produse de Airbus, ATR, Boeing Bombardier, Cessna, Embraer, Fokker și Gulfstream.
Companiile aeriene din România care au cele mai noi avioane sunt HiSky, Toyo Aviation și AirConnect. La celălalt pol se află Romcargo Airlines, Star East Airline și Fly Lili.
TAROM
Este una dintre cele mai vechi și mai renumite companii aeriene din Europa de Est. A început să opereze în 1954 și are peste 40 de rute în întreaga lume.
Câte companii aeriene are România? De unele nici nu ai auzit dar operează zeci de zboruri săptămânal
Tarom ocupă primul loc pe piața românească după numărul de zboruri săptămânale. Are o flotă de peste 18 de aeronave și este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.
Carpatair
Compania aeriană Carpatair este pe locul al doilea în România privind frecvența zborurilor operate de pe aeroporturile din țară. Această compania aeriană își are sediul în Timișoara și este înființată de Nicolae Petrov, în 1999, același om care a pus bazele companiei Moldavian Airlines.
Compania are aproximativ 40 de rute săptămânale de pe aeroporturile din România și operează în opt țări, printre care Italia, Germania, Turcia, Grecia, Ucraina, Ungaria sau Republica Moldova.
Compania a lansat și zboruri direct spre Italia din București, Craiova sau Bacău.
AirConnect
AirConnect a început să opereze zboruri charter în iulie 2022, fiind fondată la sfârșitul anului 2021. Printre acționarii AirConnect se numără Tudor Constantinescu, care este CEO al companiei, și Dorin Ivașcu, iar printre partenerii săi se numără și agenția de turism Karpaten, sub controlul lui Gheorghe Mărginean.
Citeşte şi: O femeie a încercat să deschidă ușa avionului, în timpul zborului. Era drogată
Tudor Constantinescu a fost unul dintre fondatorii Blue Air – Airline Management Solutions, care a preluat brandul și activitatea Blue Air în 2019, iar în 2020 a devenit CEO al Anima Wings, companie aeriană parte din Memento Group.
În cadrul echipei AirConnect, alături de Tudor Constantinescu, se află și Dorin Ivașcu, care deține și funcția de președinte al consiliului de administrație al Air Connect Aviation Group.
HiSky
HiSky este o companie aeriana înființată în Republica Moldova și care a primit aviz de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română în decembrie 2020.
HiSky a fost înființată în anul 2020 în Republica Moldova de către Iulian Scorpan, într-un moment extrem de dificil pentru industria aviatică, marcat de pandemia globală.
Cu toate acestea, contrar șanselor, pandemia a contribuit la evoluția companiei, oferindu-i acces la aeronave mai moderne și mai eficiente.
Iulian Scorpan are o experiență vastă în domeniul aviatic, având în trecut funcția de director în cadrul AirMoldova, fostul operator aerian de stat al Moldovei.
HiSky și-a deschis prima bază în România, la Cluj-Napoca, fiind a doua cea mai importantă operațiune pentru Aeroportul Cluj-Napoca, după cea din Chișinău. În prezent, HiSky a consolidat și a doua bază pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. Compania operează atât zboruri regulate, cât și curse charter.
DAN Air
DAN Air este o altă companie aeriană nouă în România.
Aeroportul Braşov, cel mai recent terminal aerian construit în ultimii cincizeci de ani, a devenit baza de operațiuni pentru această companie aeriană proaspătă. Fondată inițial în 2017 sub numele de Just Us Air de către fostul pilot Dan Iuhas, compania și-a schimbat identitatea în 2021, adoptând denumirea de DAN Air.
Cu o evoluție graduală, DAN Air a debutat cu închirierea de aeronave încă din 2018, furnizând servicii pentru nume sonore precum TUI, Wizz Air, Transavia și Jazeera Airways, înainte de a-și lansa propriile sale zboruri regulate în cursul acestui an.
Citeşte şi: Panică la bordul unui avion plecat din România după ce o roată a explodat
În prezent, flota companiei este compusă din patru aeronave Airbus, însă pentru cursele regulate, DAN Air operează cu o singură aeronavă, celelalte trei fiind închiriate către Air Serbia.
Alegerea de a introduce curse regulate a venit ca răspuns la dorința de a diversifica portofoliul și de a satisface cerințele pasagerilor din ce în ce mai exigenți.
DAN Air s-a afirmat rapid ca fiind singura companie care deservește Aeroportul Braşov de la inaugurare.
Oferta de curse regulate către destinații precum Nurnberg, Stuttgart, Munich, Bruxelles, Barcelona, Londra, Malaga, Madrid și Valencia consolidează poziția companiei în piață și deschide noi oportunități pentru călătorii din întreaga regiune.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Sursa:
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii