Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, a rupt tăcerea miercuri și a denunțat Georgia pentru că a aprobat în a treia și ultima lectură așa-numita „lege rusă”. Noua lege, care a declanşat ample proteste la Tbilisi, prevede ca organizaţiile societăţii civile şi organizaţiile de media să se înregistreze ca „agenţi străini” dacă beneficiază şi de finanţări externe. Într-o declarație semnată împreună cu Comisia Europeană, Josep Borrell afirmă că legislația este contrară ambițiilor de aderare a Georgiei la UE și ar trebui eliminată în întregime. „Adoptarea acestei legi are un impact negativ asupra progresului Georgiei pe calea UE. Alegerea cu privire la calea de urmat este în mâinile Georgiei. Îndemnăm autoritățile georgiene să retragă legea, să își mențină angajamentul față de calea spre UE și să avanseze reformele necesare”, se arată în declaraţie. Cu toate acestea, declarația nu schițează represalii sau consecințe explicite pentru procesul de aderare, care a început în decembrie, după ce Georgia a fost declarată țară candidată la UE, îndeplinind un obiectiv mult râvnit, dar greu de atins. „UE este pregătită să continue să…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.rador.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii