Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP.
Kim Jong Un a supervizat vineri testul de lansare spre Marea Japoniei, în cadrul unei misiuni de evaluare a “preciziei şi fiabilităţii” unui nou sistem de navigaţie autonom, a indicat KCNA.
Citește și: În ce an UE trimite trupe în Ucraina? „Dați apărare aeriană ori militari”! De ce e criticată România
Liderul nord-coreean s-a declarat “foarte mulţumit” de acest test.
În aceeaşi zi, Kim Jong Un a vizitat o unitate de producţie militară şi a îndemnat la “întărirea mai rapidă a forţei nucleare (…) fără întrerupere şi fără ezitare”, potrivit KCNA, relatează Agerpres.
Liderul suprem de la Phenian, prieten cu Putin, „s-a jucat” iar cu o rachetă balistică tactică
“Inamicii se vor teme şi nu vor îndrăzni să se joace cu focul când vor fi martorii capacităţilor de luptă nucleară ale statului nostru”, a declarat Kim.
Armata sud-coreeană a raportat vineri că a detectat lansarea “mai multor obiecte zburătoare suspectate a fi rachete balistice cu rază scurtă de acţiune” din regiunea Wonsan, în estul Coreei de Nord.
Aceste rachete au parcurs aproximativ 300 de kilometri înainte de a se prăbuşi în apele din estul Peninsulei Coreene, a precizat statul major interarme din Coreea de Sud, adăugând că armata sud-coreeană şi-a “întărit vigilenţa şi supravegherea în aşteptarea altor lansări”.
Citește și: Japonia și SUA dezvoltă un sistem antiaerian de 3.000.000.000 $ pentru a contracara arme hipersonice
Acest tir este cel mai recent dintr-o serie de teste efectuate de Coreea de Nord, care a lansat în ultimele luni atât rachete de croazieră, cât şi arme tactice şi hipersonice, cu scopul, potrivit acestei ţări dotate cu arme nucleare, de a-şi îmbunătăţi capacităţile defensive.
Washingtonul şi Seulul afirmă că liderul nord-coreean Kim Jong Un a expediat arme Moscovei, ceea ce ar urma să cadă sub sancţiunile Naţiunilor Unite.
Lansarea a avut loc la câteva ore după ce puternica soră a liderului Kim a negat vineri că Phenianul a furnizat arme Rusiei pentru războiul său din Ucraina.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”
Sursa:
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii