AcasăEconomieTrenul București - Budapesta a rămas blocat în câmp două ore și...

Trenul București – Budapesta a rămas blocat în câmp două ore și jumătate. Au fost trimise ambulanțe din cauza căldurii

Published on

spot_imgspot_img

stiri romania

Trenul IRN 472 Bucureşti Nord – Curtici a fost oprit, miercuri seară, în apropiere de Periş, după ce locomotiva s-a defectat. În tren se află circa 300 de persoane, iar din cauza căldurii acolo au fost trimise ambulanţe din Bucureşti şi Dâmboviţa. Două persoane au fost asistate medical, fără a avea nevoie de transport la spital. Trenul a repornit după ce a ajuns o altă locomotivă şi va ajunge la destinaţie cu două ore şi jumătate întârziere, potrivit News.ro.

„În jurul orei 19:30 am fost solicitaţi în localitatea Darza unde un tren de pasageri a rămas blocat în urma unei defecţiuni apărute la locomotivă, având la bord aproximativ 300 de călători. La faţa locului sunt prezente 4 ambulanţe SAJ DB şi 2 ambulanţe SAJ Bucureşti, iar de la Garda de Intervenţie Corneşti o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Până în prezent au fost asistate medical 2 persoane la faţa locului, fără transport la spital”, a transmis ISU Dâmboviţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, mecanicul trenului IRN 472, care circulă în relaţia Bucureşti Nord-Curtici, a declarat locomotiva defectă în jurul orei…

Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest articles

Cine a depus contestația la CCR împotriva candidaturii la prezidențiale a Dianei Șoșoacă

Șoc pentru Diana Șoșoacă. Magistrații Curții Constituționale i-au respins candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia...

Oncologul din Suceava care lua 29 de șpăgi pe zi pentru a trata bolnavii va fi eliberat temporar din penitenciar

Fosta şefă a Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava Anca...

Draconidele 2024. Ploaia de meteoriți va avea loc în noaptea dinspre 8 spre 9 octombrie

Ce sunt Draconidele Ploaia de meteoriți va avea loc în noaptea dinspre 8...

Elena Lasconi, acuzată de un discurs jignitor la adresa femeilor: „Toată viața mea am luptat împotriva violenței domestice”

Organizația Centrul FILIA se declară revoltată și îngrijorată de unele declarații „sexiste” făcute...

More like this