AcasăCulturăScriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani »...

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani » Interne

Published on

spot_imgspot_img


Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii.

Ion Vianu s-a născut la Bucureşti în 1934. A avut studii de filologie clasică, neterminate. A fost doctor în medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (1960). Este fiul criticului literar Tudor Vianu şi al Elenei Irimescu (fiica medicului Ştefan Irimescu, întemeietorul ftiziologiei din România).

A fost medic psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, Bucureşti. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franţa. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viaţa Românească, Luceafărul etc.

1975: A publicat un volum de eseuri, „Stil şi persoană”, premiat de Uniunea Scriitorilor, şi o Introducere în psihoterapie.

1977: A emigrat, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. S-a stabilit în Elveţia, practicând psihiatria. A fost prezent în mişcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. A început o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua până în ultimii ani, în ţară.

1990: A revenit din ce în ce mai des în România, unde s-a reinstalat. Publică, în genuri diverse: memorialistică („Amintiri în dialog” – cu M. Călinescu -, „Exerciţiu de sinceritate”, „Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru”); romane: „Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante”, „Paramnezii”, „Necredinciosul”, „Amor intellectualis” („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care şi „Cartea Anului” (2010), şi „Arhiva trădării şi a mâniei”.

În domeniul eseisticii, a publicat: „Blestem şi Binecuvântare”, „Investigaţii mateine”, „Apropieri”, „Elegie pentru Mihai”, „Frumuseţea va mântui lumea şi alte eseuri”.

Citește și Ioan Es. Pop: Unul dintre cei mai importanți poeți români a murit



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest articles

Scriitorul din 1800 considerat primul influencer pentru bărbați din lume: „Faceți toate acestea”

Scriitorul american Walt Whitman ar putea fi primul „influencer” din istorie:. În anii 1800,...

Gen. Keane: Daunele aduse Iranului depășesc ceea ce este raportat

Generalul Jack Keane (ret.) analist strategic senior de la Fox News intervine după ce...

tradu in limba romana acest titlu Ukraine war briefing: North Korea says it will back Russia until it achieves victory | Ukraine

Tradu in limba romana si rezumați acest conținut la 300 de cuvinte ...

More like this

Scriitorul din 1800 considerat primul influencer pentru bărbați din lume: „Faceți toate acestea”

Scriitorul american Walt Whitman ar putea fi primul „influencer” din istorie:. În anii 1800,...

Gen. Keane: Daunele aduse Iranului depășesc ceea ce este raportat

Generalul Jack Keane (ret.) analist strategic senior de la Fox News intervine după ce...