În seara aceasta, milioane de oameni vor striga în cor „Hai, România” și vor sta cu sufletul la gură, sperând la o victorie a echipei naționale. Jucătorii lui Edi Iordănescu au adus, pentru a doua oară în istorie, speranță în sufletele românilor. În unele orașe, au fost montate deja ecrane uriașe pentru ca suporterii să trăiască împreună emoțiile unui meci din Campionatul European.
Sâmbătă, 22 iunie, va avea loc al doilea meci al echipei naționale a României din Campionatul European. Tricolorii se vor întâlni cu Belgia. Partida, din grupa E de la EURO 2024, va putea fi urmărită de la ora 22:00, pe Pro TV, iar online va fi live pe Voyo. Românii speră ca fotbaliștii să se descurce la fel de bine cum au făcut-o în confruntarea cu Ucraina, unde au învins cu un scor zdrobitor de 3-0.
Toate detaliile despre meciul România-Belgia, de la EURO 2024
După 24 de ani, lotul lui Edi Iordănescu a adus a doua victorie a României la un Campionat European. Echipa națională a mai câștigat în fața grupelor pe 20 iunie, la ediția din 2000, cu Anglia, obținând scorul de 3-2.
Până acum, țara noastră a mai participat la 6 ediții, inclusiv cea actuală din Germania, în cadrul cărora a jucat 17 meciuri. Jucătorii echipei naționale a României au avut, de-a lungul timpului, zece înfrângeri, cinci remize și două victorii.
Una dintre partidele câștigătoare a fost cea din 17 iunie 2024, cu Ucraina. Nicolae Stanciu, Răzvan Marin și Denis Drăguș au înscris golurile victoriei la EURO 2024, pe Allianz Arena, la München.
Partida din această seară se joacă pe stadionul din Koln, iar suporterii au decis să se întâlnească pe la Josef Lammerting-Allee pentru a merge împreună către arenă. De asemenea, fanii echipei naționale vor avea parte și de câteva surprize.
„Indiferent de vreme, azi mergem împreună către stadion, la Parada Fanilor! Dacă ai bilet la meciul contra Belgiei, nu uita că ne vedem începând cu ora 18:00 la Josef Lammerting-Allee din Köln pentru a pleca împreună către stadion.
Puteți să folosiți liniile S12 și S19 de la platforma 10 a stației Deutz pentru a ajunge la punctul de întâlnire pentru Fan Walk-ul României. Stația la care…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.cancan.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
