În anul 2018, Irina Columbeanu a părăsit România. S-a mutat în America, acolo unde era stabilită deja mama ei, Monica Gabor. Acum, tânăra a revenit pentru o scurtă perioadă în țară pentru a-și revedea tatăl, pe fostul milionar Irinel Columbeanu, care și-a pierdut averea și locuiește la azil.
Referitor la studiile ei, după ce a urmat cursurile Liceului Francez „Anna de Noailles” din România până în 2018, ajunsă în Malibu, Irina Columbeanu a fost înscrisă la Malibu High School (MHS), unde și-a găsit locul și s-a integrat cu ușurință în mediul școlar american.
Irina Columbeanu vrea să devină neurochirurg
Acum, într-un interviu pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”, tânăra spune că nu are de gând să facă facultatea în America, se gândește să studieze medicina în Elveția. „Vreau să merg la o școală, probabil în Elveția, de medicină. Și da, sunt foarte pasionată de acest subiect și îmi place foarte mult știința, nu prea mult matematica, dar încerc.
Vorbesc trei limbi străine, engleză, română și franceză”, a explicat Irina Columbeanu, care vrea să devină neurochirurg. Până atunci, ea studiază, dar și muncește în America la un restaurant cu specific italian.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9b5cce0a62658e71e2357c4c691af89a.jpg)
Recomandări
Reportaj BBC la Mihail Kogălniceanu: o comună din România e pe cale să devină cea mai mare bază aeriană a NATO din Europa
„Am întreținut conexiunea prin Facetime și prin mesaje, suntem foarte apropiați. Da, sunt hostess la un restaurant italian, gen dau meniuri, fac chestii din astea și fac și eu niște bani și îi trimit tatălui meu și îmi place să lucrez”, a mai zis fata lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor.
Irina Columbeanu, către tatăl ei: „Știu prin câte ai trecut pentru mine și pentru familia noastră!”
În același interviu pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”, Irina Columbeanu a făcut și primele declarații la revenirea în țară, a avut totodată și un mesaj pentru tatăl ei. „Mi-a fost foarte dor de tatăl meu și de țara asta frumoasă! Sunt foarte fericită și foarte recunoscătoare că sunt din nou aici după 6 ani. Da, e perfect momentul acesta!
În acești șase ani chiar m-am schimbat foarte mult! A fost o schimbare foarte bună și pozitivă”, a spus ea. Totodată, adolescenta a avut și un mesaj pentru tatăl ei, care, emoționat, i-a stat alături. „Sunt recunoscătoare că am…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.libertatea.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/06/irina-columbeanu-in-romania-8.jpg)