Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patrimoniul cultural artistic şi identitar românesc.
La data de 20 iunie 2024, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul Primăriei oraşului Vancouver, vice-primarul Lenny Zhou a înmânat consulului general al României, Gabriel Rotaru, o Proclamaţie, prin care primarul Ken Sim, în numele Consiliului Municipal, proclamă ziua de 24 iunie 2024 drept Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti/ Universal Day of the Traditional Romanian Blouse.
La eveniment a participat întreaga echipă a Consulatului General, alături de personalităţi reprezentative ale comunităţii româneşti din zona metropolitană a oraşului Vancouver, mai concret, conducerea Camerei de Comerţ Româno-Canadiană din British Columbia (BCRCCC- British Columbia Romanian Canadian Chamber of Commerce), membri ai grupului Tezaur Românesc, mass-media locală de limbă română (Rompost TV).
Prin acest demers de o simbolistică aparte pentru românii şi româno-canadienii din jurisdicţia consulară, Primăria Vancouver, B.C. se alătură altor instituţii şi organizaţii internaţionale care au recunoscut, în mod oficial, Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti/ Ziua Universală a Iei, celebrată anual în ziua de 24 iunie, care reprezintă Sărbătoarea Sânzienelor.
Citește și Scandal în Canada după publicarea unei caricaturi în care Netanyahu este desenat ca vampirul Nosferatu
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „infocultural.eu”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
