AcasăÎn RomâniaSe poate regla din mers

Se poate regla din mers

Published on

spot_imgspot_img

stiri romania

„În şedinţă de guvern nu s-a discutat. În cadrul guvernului, care poate implica discuţii pregătitoare pentru o eventuală modificare de act normativ nu am cunoştiinţă. Cred că speţa e la cel care a iniţiat actul normativ, MAI. De acolo trebuie să vină şi iniţiativa unei ajustări. De altminteri, cred că am fost cu toţii martorii mai multor ajustări,munele postfactum, altele anticipate prin dialogul economic şi social. Lucrurile de pot regla fin, pentru ca instrumentele, chiar dacă au şi o dimensiune coercitivă – trebuie să ne disciplinăm comportamentul public, în trafic, să fiu specific speţei, dar lucrurile acestea se port regla şi ele din mers, să rămânem în domeniul auto”, spune Mihai Constantin.

Comunitatea Declic a lansat o petiţie prin care îi cere premierului Marcel Ciolacu să anuleze ordonanţa de urgenţă 84/2024.

Declic arată că prevederile OUG suspendă permisul şoferilor care cer să fie testaţi antidrog la INML. Şoferii fie acceptă să fie testaţi cu aparatele rapide, unde un test din două pozitive e fals pozitiv, fie rămân fără permis chiar şi un an, până când sosesc rezultatele analizelor oficiale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Citeste articol integral

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”
Sursa:

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest articles

Luni, 15 iulie, vine cu temperaturi ireale, fie și pentru luna lui cuptor. 42 de grade anunțate pentru mai multe zone din România

Luni, 15 iulie, vine cu temperaturi ireale, fie și pentru luna lui cuptor 42...

Valentina live impreuna cu iubitul ei ! Ce spune despre castigatorii emisiunii ?

mireasa capricii simona gherghe gabriela cristea raluca ana bunica loredana eleonora daiana giulia maria...

Ziua Franței sub semnul Jocurilor Olimpice de la Paris și al apărării

Franța și-a sărbătorit ieri Ziua Națională, 235 de ani de la Căderea Bastiliei,...

More like this