AcasăÎn RomâniaCine are de câştigat în războiul maşinilor electrice dintre China şi Europa....

Cine are de câştigat în războiul maşinilor electrice dintre China şi Europa. Poate Turcia?

Published on

spot_imgspot_img



stiri romania

UE a anunţat că va impune tarife de până la 37,6% pe importurile de ma­şini electrice din China, amplifi­când tensiunile cu Beijingul în cel mai amplu caz comercial al Bruxelles-ului de până acum, scrie Reuters.

Există însă o fereastră de patru luni în care tarifele sunt provizorii, negocierile intense dintre cele două părţi fiind aşteptate să continue.

La sfârşitul perioadei de patru luni, Comisia Europeană ar putea pro­pune tarife finale, care se aplică în mod tipic timp de cinci ani, asupra că­rora ţările membre ale UE vor vota.

După anunţarea tarifelor, părţile interesate ca China şi producătorii EV au ca dată limită 18 iulie pentru a face comentarii.

Mulţi dintre producătorii chinezi de maşini electrice s-au pregătit deja pentru astfel de tarife.

Unii au început deja să constru­iască fabrici pe continent, în timp ce alţii şi-au creat joint venture cu companii din bloc, notează The Wall Street Journal. Iar alţii încearcă să exporte către Europa din ţări terţe. Iar una dintre a­cestea este Turcia, care a impus şi ea, în două rânduri, tarife suplimen­tare pe maşinile electrice din China.

Turcia a impus tarife suplimen­tare de 40% pe maşinile chinezeşti, după ce introdusese deja anul trecut alte tarife suplimentare.

Kagan Dagtekin, CEO al Dogan Trend Otomotiv, a sugerat că tarifele suplimentare conţin oarecum un mesaj adresat constructorilor chinezi de a acţiona dacă au apetit pentru investiţii.

SAIC Motor din China a anunţat la scurt timp după decizia Turciei de impunere de tarife suplimentare că este pe punctul de a semna un me­morandum cu o companie turcească pentru o fabrică auto în această ţară.

Constructorii chinezi de maşini electrice îşi îndreaptă în creştere atenţia către Turcia pe fondul dina­micii în schimbare rapidă de pe piaţa globală a EV-urilor. Turcia oferă mai multe avantaje pentru a-i ajuta să câştige teren în faţa competitorilor, conform fleeteurope.com.

Pe lângă SAIC, BYD şi Chery s-au arătat de asemenea interesate să investească în Turcia.

China este nerăbdătoare să meargă mai departe cu fabricile de EV din Turcia pentru a deschide o nouă frontieră pentru accesul la piaţa europeană.

Companiile chineze preferă Turcia datorită proximităţii faţă de Europa, forţei de muncă ample şi infrastructurii industriale solide. În acelaşi timp, Turcia oferă chinezilor acces la regiuni învecinate, cum ar fi Orientul Mijlociu.

Alt câştig al Turciei în războiul împotriva maşinilor electrice chinezeşti are legătură cu maşina sa autohtonă electrică, Togg, pentru care vor fi lansate pre-comenzi pentru Europa la finalul acestui an, potrivit aa.com.tr.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





Citeste articol integral

Sursa & Foto Credit- “www.mediafax.ro”
Sursa:

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest articles

SISTEMUL DE COLECTARE A AMBALAJEALOR DE LA RETURO CREȘTERE EXPONENȚIALĂ #stiri #ciolacu #guvern

Guvern, Marcel Ciolacu, Știri, Președinție, Klaus Iohannis, Știri pe Surse, Breaking News, Știri Acum,...

Iasmina Hill a revenit în România alături de soțul milionar

Iasmina Hill a revenit în România alături de soțul milionar Citeste tot articolul Sursa...

More like this

SISTEMUL DE COLECTARE A AMBALAJEALOR DE LA RETURO CREȘTERE EXPONENȚIALĂ #stiri #ciolacu #guvern

Guvern, Marcel Ciolacu, Știri, Președinție, Klaus Iohannis, Știri pe Surse, Breaking News, Știri Acum,...

Iasmina Hill a revenit în România alături de soțul milionar

Iasmina Hill a revenit în România alături de soțul milionar Citeste tot articolul Sursa...