Ministerul de Finanţe pune în vânzare, de luni, 12 august, titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 5,80% şi, respectiv, 6,60%.
„Românii pot cumpăra, începând de luni, 12 august, titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 5,80% şi, respectiv, 6,60%”, informează Ministerul de Finanţe într-un comunicat de presă.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
– în perioada 12 august – 5 septembrie online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.
Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;
– în perioada 12 august – 6 septembrie de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
– în perioada 12 august – 5 septembrie, în mediul urban, şi 12 august – 4 septembrie, în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română SA.
Venituri…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com