În anii 1950, Marilyn Monroe și Albert Einstein au reprezentat două simboluri puternice ale Americii postbelice, fiecare întruchipând idei distincte: Monroe, imaginea frumuseții și senzualității, și Einstein, geniul științific. Popularitatea lui Monroe a explodat după rolul său principal în filmul „Niagara” din 1953, iar stilul său de a merge, supranumit „mersul Monroe”, a devenit un fenomen cultural. Filmele sale, cum ar fi „Șapte ani de căsnicie” și „Stația de autobuz”, au consolidat statutul său de sex-simbol al epocii.

Einstein, în contrast, era deja un titan al științei, recunoscut pentru teoria relativității și contribuțiile sale fundamentale la fizică. Cei doi au fost considerați idoli ai vremii lor, fiind subiectul a numeroase cărți și filme. Un exemplu notabil este filmul britanic „Insignificance” din 1985, care imaginează o întâlnire fictivă între Monroe, Einstein, Joe DiMaggio (soțul lui Monroe) și Joseph McCarthy, într-un hotel, explorând dinamica dintre acești giganți culturali.

O anecdotă celebră spune că Monroe și Einstein s-ar fi întâlnit la un eveniment social, unde Monroe ar fi spus: „Nu ar fi minunat să avem un copil care să aibă frumusețea mea și inteligența ta?”, la care Einstein ar fi răspuns în glumă: „Dar dacă ar avea frumusețea mea și inteligența ta?”.

În spatele faimei sale, viața lui Monroe era marcată de drame personale și tulburări. Trei divorțuri, un scandal cu familia Kennedy și o presă necruțătoare au contribuit la declinul ei emoțional. În 1962, Monroe a fost găsită moartă, aparent în urma unei supradoze de somnifere, un eveniment tragic care a aruncat o umbră asupra idealului „visului american”.

Această anecdotă rămâne mai mult un element al mitologiei moderne în jurul lui Marilyn Monroe și Albert Einstein, decât un fapt istoric verificabil​.

Citește și Dracula redescoperit: Povești populare pozitive