Potrivit unor surse judiciare, miercuri au fost puse în
executare alte trei mandate de percheziție domiciliară la sociologul Alfred
Bulai și alte două persoane fizice.
Procurorii percheziționează casa lui Alfred Bulai FOTO: Arhivă
Anchetatorii din dosarul SNSPA au pus miercuri în executare
alte trei mandate de percheziție domiciliară, la locuința sociologului Alfred
Bulai și la alte două persoane fizice.
Surse judiciare precizează că vor fi audieri după prânz la
Secția 2.
Săptămâna trecută, o studentă la SNSPA a fost audiată,
miercuri, la Secția 2 din Capitală, în calitate de martor în dosarul în care
este vizat profesorul universitar Alfred Bulai.
În același dosar au
fost audiați mai mulți martori și persoane vătămate, inclusiv asistenta
acestuia, Corina Ioana Benga.
Printre ei se numără, de asemenea, și Cristian
Pîrvulescu, decanul Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. El
a declarat pe 20 august, că nu era la curent cu faptul că o studentă
a fost „înfometată în timpul practicii şi că a avut nevoie de
asistenţă medicală” și că „este singurul stagiu de practică pe care
îl aveam la facultate şi la care nu găsim în momentul de faţă rapoarte”.
De ce este acuzat Alfred Bulai
Sociologul și analistul politic Alfred
Bulai, în vârstă de 61 de ani, este acuzat de comportament inadecvat față de
studente, după ce le-a cerut să se dezbrace în fața lui în camera unde le
oferea feedback academic.
Poliția Capitalei a deschis un dosar penal pentru „folosirea
funcției în scop sexual”, iar Alfred Bulai a fost suspendat din toate
funcțiile și activitățile didactice la SNSPA
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Sursa:
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii