AcasăJustițieFostul preşedinte ANRE Niculae Havrileţ a fost trimis în judecată de DNA

Fostul preşedinte ANRE Niculae Havrileţ a fost trimis în judecată de DNA

Published on

spot_imgspot_img



stiri romania

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Niculae Havrileţ a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a ocupat diverse funcţii în trei societăţi din domeniul energiei după ce a plecat de la ANRE, deşi avea interdicţie pe o perioadă de cinci ani, primind foloase necuvenite de peste un milion de lei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, Niculae Havrileţ a fost preşedinte al ANRE şi secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

El este acuzat de săvârşirea infracţiunii de obţinerea de foloase necuvenite de către o persoană cu sarcina de a supraveghea ori a controla un operator economic privat, dacă îndeplineşte pentru acesta vreo însărcinare, în timpul mandatului ori în interval de cinci ani de la încetarea mandatului.

Procurorii susţin că Havrileţ ar fi încălcat prevederile legale prin aceea că, în intervalul de cinci ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, ar fi îndeplinit însărcinări pentru trei operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, deşi legea stabileşte interdicţii clare în acest sens.

Astfel, Havrileţ a îndeplinit funcţia de preşedinte al ANRE în perioada iunie 2012 – octombrie 2017, în virtutea căreia a avut sarcina de a supraveghea şi controla operatorii economici din sectorul energiei electrice (art. 9 din OUG nr. 33/2007) şi al gazelor naturale (art.10 din OUG nr.33/2007).

Prin urmare, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei, acesta nu ar fi avut dreptul să îndeplinească vreo însărcinare pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale şi nici să intermedieze ori să înlesnească efectuarea de către aceştia a unor operaţiuni comerciale sau financiare.

Totodată, în perioada 6 decembrie 2019 – 29 martie 2021, Havrileţ a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în virtutea căreia a avut atribuţii de control şi monitorizare asupra persoanelor fizice sau juridice din domeniul de competenţă al Ministerului Economiei, inclusiv asupra operatorilor economici din domeniul energetic şi al resurselor energetice.

În intervalul de 5 ani de la încetarea funcţiei de preşedinte al ANRE, Havrileţ ar fi îndeplinit însărcinări pentru următorii operatori economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale, care au capital majoritar privat:

*în perioada 7.02.2019 – 10.12.2019, membru în consiliul de administraţie la Societatea Energetică Electrica SA;

*în perioada 27.09.2021 – 28.03.2022, director general la societatea Distribuţie Energie Electrică România SA;

*în perioada 03.03.2020 – 12.02.2024, membru al Consiliului de Supraveghere (CS), membru al Comitetului de Audit (CA) şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare (CPN) la societatea OMV Petrom SA.

Conform DNA, în perioada 7 februarie 2019 – 15 februarie 2024, Niculae Havrileţ a obţinut, de la cele trei societăţi comerciale, foloase necuvenite în cuantum de 1.195.599 lei.

În vederea confiscării speciale, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor terenuri şi clădiri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Editor : A.C.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest articles

Aceasta este o veste proastă pentru Iran: generalul Frank McKenzie

Fostul comandant CentCom, general Frank McKenzie, spune că conducerea iraniană nu este într-un loc...

„N-a mai dormit decât cu medicamente…eu nu pot să fiu criminal cu omul pe care îl iubesc”

O actriță din România a avut un destin trist în perioada comunistă. Nicolae Ceaușescu...

More like this

Aceasta este o veste proastă pentru Iran: generalul Frank McKenzie

Fostul comandant CentCom, general Frank McKenzie, spune că conducerea iraniană nu este într-un loc...

„N-a mai dormit decât cu medicamente…eu nu pot să fiu criminal cu omul pe care îl iubesc”

O actriță din România a avut un destin trist în perioada comunistă. Nicolae Ceaușescu...