Trei bărbați din Bistrița-Năsăud au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore după ce au organizat ilegal o partidă de vânătoare în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Aceștia au fost prinși în flagrant de un angajat al parcului, după ce au vânat un cerb.
Partida ilegală de vânătoare a fost organizată de un grup de 3 bărbați și a avut loc în data de 8 septembrie, în cadrul Parcului Național Munții Rodnei.
“Din cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul ca cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani din Romuli, Telcişor şi Dealu Ştefăniţei, la data de 8 septembrie a.c., ar fi participat la o partidă ilegală de vânătoare, pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei, de unde ar fi recoltat ilegal un cerb. Cei trei au fost surprinşi în flagrant de către un ranger din cadrul Parcului National şi un paznic de vânătoare”, a comunicat IPJ Bistriţa-Năsăud, conform News.ro.
Oamenii legii au fost sesizați despre incident și au venit imediat la fața locului, de unde au ridicat un autoturism de teren, cinci arme letale de vânătoare, nouă cartuşe cu glonţ, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte şi două telefoane mobile.
Cei 3 bărbați au fost reținuți de autorități, iar cercetările sunt continuate de către către poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea stabilirii documentării faptelor şi stabilirii participaţiei penale.
Editor : Ș.A.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com