Mai multe explozii au avut loc, miercuri după-amiază, în Beirut, capitala Libanului, la o zi după ce mii de pagere folosite de luptătorii Hezbollah au sărit în aer. De această dată, potrivit Reuters, care citează surse de securitate din Liban, alte dispozitive de comunicare au fost detonate.
UPDATE 18.05: Cel puțin 15 explozii au avut loc în apropiere de Beirut, în timp ce alte 15 explozii au avut loc în sudul Libanului, transmite CNN. Stațiile radio au fost detonate acum, însă nu este clar despre câte astfel de stații este vorba. CNN subliniază însă că acestea sunt mai puțin răspândite decât pagerele care erau folosite de luptătorii Hezbollah.
ACTUALIZARE 17.50: Mai multe explozii au avut loc în Liban, anunță BBC. Potrivit sursei citate, sunt și pagere vechi care au sărit în aer. Un bilanț oficial al exploziilor nu a fost anunțat. Anterior, Reuters a scris că o stație radio a fost detonată
***
Explozia a avut loc în Dahiyeh, o suburbie a capitalei Beirut, unde avea loc o înmormântare a patru persoane care și-au pierdut viața în atacul de marți. Mai mulți copii și femei luau parte la funeralii, în momentul în care au avut loc explozii.
Exploziile din Beirut au loc la o zi după ce aproximativ 3.000 de oameni au fost răniți și alți 12 au murit după ce aproximativ 3.000 de pagere, folosite de Hezbollah pentru a comunica, au fost detonate.
Potrivit BBC News, stațiile radio au fost aduse în Liban în urmă cu cinci luni, când au fost aduse și pagerele care au fost detonate.
Editor : I.V.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Sursa:
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii