Tavi Clonda a dezvăluit cum face față tensiunilor din familie.
Tavi Clonda are o familie superbă cu Gabriela Cristea. Deși a fost un drum lung și anevoios până să aibă copii, au reușit și au două fetițe minunate.
Tavi Clonda, totul despre certurile cu Gabriela Cristea
Tavi Clonda a dezvăluit că, precum în orice relație, nu mereu lucrurile sunt roz. Însă, important este cum reușești să le rezolvi. Astfel, am aflat cum se împacă Tavi și Gabriela, atunci când intervin tensiuni în familie.
„Avem și momente de mai puțină bucurie, nu e tot timpul doar un râs și o petrecere. E normal, nu ne expunem tot timpul. Ca în orice cuplu, familie, avem momente când energia noastră e mai jos, când unul e supărat și celălalt încearcă să îl împace, dar încercăm să ne menținem starea de bucurie, pentru că altfel nici copacii în curte nu îți cresc.
Într-o familie cu copii, cea mai bună educație pe care poți să o dai copiilor este atmosfera din casă. Degeaba îi spui ce să facă copilului, dacă tu te cerți cu soția. Nici nu trebuie să te cerți, poate să stea unul într-un colț și celălalt la fel și să existe tensiune. Copiii o simt imediat. De asta vrem relaxare, atmosfera frumoasă trebuie să fie prin comunicare, maturitate, inteligență. Femeia trebuie să știe uneori când trebuie să lase de la ea, bărbatul trebuie să știe când să lase de la el.
Nu e ușor, dar încercăm să facem asta zi de zi și supărările alea mici să nu le facem bulgări mari.”, a mărturisit Tavi Clonda.
Cum a cerut-o Tavi Clonda în căsătorie pe Gabriela Cristea?
Tavi Clonda a spus povestea spectaculoasă a cererii în căsătorie. Inițial, Gabriela a spus nu, însă lucrurile au devenit mult mai clare ulterior.
“A fost o poveste foarte frumoasă. Am zis să luăm un citybreak să mergem la Veneția.
Nu am luat biletele la Veneția cu gândul să o cer, dar am zis că dacă tot merg acolo acum e momentul. Nici nu știu, am avut emoții ca un copil. Am ținut inelul la mine trei zile și i l-am dat în ultima zi. Am ajuns în Veneția și era foarte frumos. Abia ajunsesem, dusesem bagajele la hotel și ne-am pus pe malul canalului acolo, la o terasă. Am luat câte o bere, eu care nu beau bere, dar…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.wowbiz.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com