Robert Nica a fost dat în urmărire internațională, fiind pe lista celor mai căutați infractori după ce s-a urcat de mai multe ori beat și drogat la volan, cauzând și un accident grav. Fostul lider al Clanului Sportivilor a încercat să îi păcălească pe polițiștii italieni, folosind un buletin fals, însă a fost filat și prins într-un aeroport din Roma.
Fostul lider al Clanului Sportivilor se află în acest moment într-un penitenciar din Italia, surse Digi24 mărturisind faptul că bărbatul a fost filat, iar autoritățile din România știau cu exactitate locul în care se afla bărbatul și au cerut sprijinul autorităților din Italia pentru a-l captura.
Robert Nica a fost găsit într-un aeroport din Roma, unde ar fi încercat să îi păcălească pe polițiști, arătându-le un buletin fals.
Bărbatul se afla în control judiciar în momentul în care a părăsit ilegal țara și a fugit în Italia.
Pe numele lui sunt emise două mandate europene de arestare, și urmează ca bărbatul să fie adus în România pentru a-și săvârși pedeapsa.
Editor : Ș.A.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com