AcasăMondenTeri Garr, celebra actriță din Friends și Star Trek, a murit

Teri Garr, celebra actriță din Friends și Star Trek, a murit

Published on

spot_imgspot_img


Teri Garr, celebra actriță cunoscută din rolurile din Star Trek, Tootsie, Batman, dar și din serialul-fenomen Friends, acolo unde interpreta rolul mamei lui Phoebe, s-a stins din viață.

De mai bine de 20 de ani, actrița suferea de scleroză multiplă. Medicii i-au pus diagnosticul crunt în 2002, după ce Teri Garr se confrunta cu diverse simptome ale bolii, dar specialiștii la care a fost nu știau despre ce era vorba de fapt: ”Cred că toată lumea este speriată și înspăimântată când aude așa ceva. Asta pentru că sunt atât de multe – știi, nu există prea multe informații despre asta. Și mulți oameni nu știu că nu este așa de rău. Adică, îți continui viața”, mărturisea actrița.

Ulterior, în 2007, Teri Garr a suferit o intervenție chirurgicală din cauza unui anevrism cerebral și fost țintuită într-un scaun cu rotile pentru o bună perioadă de timp. Actrița a murit în Los Angeles, la vârsta de 79 de ani, din cauza complicațiilor provocate de scleroza multiplă care a măcinat-o timp de două decenii.

După rolurile din Star Trek și Batman, ea a fost aleasă de Mel Brooks pentru rolul de asistent german de laborator în filmul Tânărul Frankenstein, din 1974, filmul care i-a adus celebritatea. Terri Garr a jucat și în Friends, unde a interpretat rolul mamei lui Phoebe Buffay (Lisa Kudrow) și a avut o relație bună cu regretatul Matthew Perry, care a murit pe 28 octombrie 2023. (CITEȘTE ȘI: BREAKING | Levi, un tânăr de 25 de ani, a murit într-un accident rutier cumplit. Devenise tătic și plecase să-i cumpere biberon bebelușului)

Michael Keaton a transmis un mesaj pe contul său de Instagram la aflarea veștii triste: „Este o zi de care mă temeam și știam că va veni. Uită de cât de grozavă a fost ca actriță și comediantă. A fost o femeie minunată. Nu doar minunat să lucrezi cu ea, ci grozav să fii în preajma ei”, a scris actorul.

stiri romania
Teri Garr, celebra actriță din Friends și Star Trek, a murit (sursa FOTO: Hepta)

Rulurile care au consacrat-o pe Terri Garr

Teri Ann Garr s-a născut pe 11 decembrie 1944 în suburbia Cleveland din Lakewood, Ohio, dintr-o familie de artiști. După ce a urmat facultatea în Los Angeles, Teri  Garr s-a mutat la New York pentru a urma o carieră în balet și apoi în actorie, studiind la faimosul Actors Studio din Manhattan.

După roluri în emisiuni TV precum Star Trek și Batman,…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest articles

Scriitorul din 1800 considerat primul influencer pentru bărbați din lume: „Faceți toate acestea”

Scriitorul american Walt Whitman ar putea fi primul „influencer” din istorie:. În anii 1800,...

Gen. Keane: Daunele aduse Iranului depășesc ceea ce este raportat

Generalul Jack Keane (ret.) analist strategic senior de la Fox News intervine după ce...

tradu in limba romana acest titlu Ukraine war briefing: North Korea says it will back Russia until it achieves victory | Ukraine

Tradu in limba romana si rezumați acest conținut la 300 de cuvinte ...

More like this

Scriitorul din 1800 considerat primul influencer pentru bărbați din lume: „Faceți toate acestea”

Scriitorul american Walt Whitman ar putea fi primul „influencer” din istorie:. În anii 1800,...

Gen. Keane: Daunele aduse Iranului depășesc ceea ce este raportat

Generalul Jack Keane (ret.) analist strategic senior de la Fox News intervine după ce...