AcasăMondenPentru mine a fost un coșmar

Pentru mine a fost un coșmar

Published on

spot_imgspot_img


Un băiat de 10 ani din județul Timiș a trecut printr-o experiență dramatică, dar și miraculoasă, după ce a fost salvat dintr-o situație critică în piscina unui parc acvatic din Oradea. Incidentul, care s-a petrecut în cadrul unei excursii organizate de școală, a captat atenția atât a personalului medical, datorită evoluției neașteptat de favorabile a stării de sănătate a copilului.

Totul a început vineri, când băiatul a leșinat în timp ce se afla în piscina dedicată copiilor. Martorii au observat prea târziu că acesta era sub apă, iar intervenția promptă a unei doctorițe rezidente aflate în zonă a fost decisivă. Aceasta l-a scos din apă și a început manevrele de resuscitare, reușind să-i redea pulsul înainte de a fi transportat de urgență la spitalul județean din Oradea.

Ce declarații a făcut mama băiețelului

La momentul sosirii la unitatea medicală, starea copilului era critică. Medicii s-au temut de posibilele leziuni cerebrale cauzate de lipsa prelungită de oxigen, având în vedere că acesta ar fi stat sub apă mai mult de cinci minute. Cu toate acestea, în ciuda pronosticurilor rezervate, băiatul a început să dea semne de revenire într-un timp record.

„Pentru mine a fost un coşmar, am simţit că mă prăbuşesc. Dumnezeu face minuni, prin mână medicilor. M-am dus la capelă, am venit sus, era agitat copilul şi i-au scos tubul, pentru că copilul voia să vorbească. I-a scos tubul şi atunci imediat a strigat „Mama”

Ei au crezut că se joacă, era pe burtă, pe faţă, se învârtea şi când l-au văzut cu capul în jos şi-au dat seama. Eu mi-am lăsat copilul şi i-am zis doamnei învăţătoare, Mario nu ştie să înoate. Nicio problemă, avem grijă.

Când a ajuns, era în stare critică. Evoluţia a fost favorabilă, ieri a fost detubat. Conştiet, detubat, urmează să îl mai ţinem sub supraveghere Chiar dacă fost o zi de vineri 13, mai există şi miracole”, a spus mama băiețelului, potrivit Observatornews.ro

După aproximativ 24 de ore petrecute în comă profundă, copilul s-a trezit, fiind complet conștient și cooperant. Evoluția sa rapidă a uimit echipa medicală, care a continuat monitorizarea intensivă. Băiatul a fost detubat sâmbătă, iar medicii au confirmat că acesta vorbește, își amintește evenimentele și nu prezintă semne evidente ale unor sechele neurologice.

Specialiștii…



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „www.cancan.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest articles

Andreea Bănică se confruntă cu probleme de sănătate! Imaginea cu care artista și-a îngrijorat fanii: „Am clacat…”

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Andreea Bănică Artista s-a fotografiat cu perfuzia...

Pakistan spune că discuțiile cu Afganistanul au fost blocate după ciocnirile mortale de la graniță | Știri

Rezumat Un oficial afgan a anunțat că patru civili afgani au fost uciși și cinci...

SAFE Friday de la SIGNAL IDUNA: alegerea care te protejează, nu doar te tentează

Într-o lume în care Black Friday transformă fiecare click într-o cursă pentru reduceri, SIGNAL...

More like this

Andreea Bănică se confruntă cu probleme de sănătate! Imaginea cu care artista și-a îngrijorat fanii: „Am clacat…”

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Andreea Bănică Artista s-a fotografiat cu perfuzia...

Pakistan spune că discuțiile cu Afganistanul au fost blocate după ciocnirile mortale de la graniță | Știri

Rezumat Un oficial afgan a anunțat că patru civili afgani au fost uciși și cinci...