![]()
Cancelarul german Olaf Scholz a pierdut în parlament votul de încredere în guvernul său minoritar, ceea ce deschide calea pentru alegeri anticipate pe 23 februarie în urma prăbuşirii coaliţiei de centru-stânga luna trecută, relatează dpa, conform Agerpres.
Cum au votat parlamentarii din Germania
Din cei 717 parlamentari prezenţi, 394 au votat împotriva lui Scholz, 207 pentru şi 116 s-au abţinut, a anunţat preşedinta Bundestagului, Bärbel Bas.
Aceasta înseamnă că Scholz îi va solicita acum preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, să dizolve parlamentul şi să convoace noi alegeri, cu circa şapte luni mai devreme decât erau prevăzute.
Rezultatul votului nu a fost o surpriză, având în vedere că guvernul condus de Scholz nu mai deţinea o majoritate în parlament.
Coaliția lui Scholz a rezistat trei ani de zile
Cancelarul social-democrat a cerut un vot de încredere la trei ani după ce coaliţia sa tripartită a preluat guvernarea în 2021.
Gestul său urmează după luni de dispute acerbe în privinţa politicii economice şi a bugetului pentru 2025, mai ales cu partenerul junior de coaliţie, Partidul Liber-Democrat (FDP).
După ce Scholz a decis să-l demită pe ministrul de finanţe Christian Lindner (FDP) la începutul lui noiembrie, partidul acestuia a ieşit din coaliţie, lăsându-l pe cancelar în fruntea unui guvern minoritar alături de Verzi.
Sursa foto: Pixabay.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- „www.wall-street.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii
