AcasăÎn RomâniaSe va bucura Groenlanda de apărarea colectivă a UE dacă va fi...

Se va bucura Groenlanda de apărarea colectivă a UE dacă va fi atacată? Răspunsul dat de Comisia Europeană

Published on

spot_imgspot_img



stiri romania

Comisia Europeană a cerut miercuri respectarea suveranităţii statelor membre ale UE şi a susţinut că Groenlanda, insula arctică autonomă dependentă de Danemarca, este protejată de apărarea colectivă a UE, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit cu o veche idee a sa ca SUA să cumpere această insulă şi nu a exclus posibilitatea de a recurge la forţa militară pentru a prelua acel teritoriu.

„Din fericire, aceasta este o întrebare foarte teoretică. În termeni legali, dacă s-ar aplica articolul 42.7 (din Tratatul UE, asupra apărării colective), s-ar aplica în cazul Groenlandei”, a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, întrebată la conferinţa zilnică de presă a acestei instituţii despre declaraţia lui Trump asupra posibilităţii de a folosi forţa pentru a aduce Groenlanda sub controlul SUA, , relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Aceeaşi purtătoare de cuvânt a subliniat însă că “discutăm despre ceva extrem de teoretic asupra căruia nu dorim să elaborăm” un răspuns şi a cerut în plus “să nu se compare situaţia (Groenlandei) cu ceea ce s-a întâmplat în Ucraina”, adică invazia rusă. “Nu vedem nicio necesitate în acest moment de a merge mai departe faţă de ceea ce am spus deja”, a insistat ea.

Articolul 42.7 din tratatul UE face referire la solidaritatea ţărilor membre în materie de apărare atunci când una dintre ele este ţinta unui atac armat şi este în esenţă similar articolului 5 al Tratatului NATO.

La rândul ei, o altă purtătoare de cuvânt comunitară, Anitta Hipper, a subliniat că suveranitatea statelor membre trebuie să fie respectată şi blocul comunitar doreşte relaţii transatlantice puternice.

Cât despre cererea lui Trump ca statele membre ale NATO să-şi crească bugetele Apărării la 5% din PIB, ea a precizat că UE nu are un asemenea obiectiv (bugetul Apărării pe ansamblul UE este în prezent de numai 1,9% din PIB), dar a apreciat că „atunci când vedem toate ameninţările – războiul Rusiei contra Ucrainei, ameninţarea pe care Rusia o reprezintă pentru noi toţi -, Europa trebuie să-şi sporească toate eforturile” în materie de apărare.

De asemenea, purtătorul de cuvânt comunitar pentru comerţ, Olof Gill, întrebat despre o altă ameninţare a lui Trump legată de Groenlanda, aceea că SUA vor impune UE taxe vamale consistente dacă Danemarca refuză să negocieze cu Washingtonul vânzarea acestei insule, s-a limitat să spună că este vorba despre “o chestiune ipotetică privind o administraţie care încă nu a sosit”, referindu-se la administraţia Trump, care va fi instalată pe 20 ianuarie.

Şi în precedentul său mandat prezidenţial Trump a spus că Groenlanda ar trebui să fie cumpărată de SUA. Guvernul danez a respins de fiecare dată categoric ideea acestuia.

Din 2009, Groenlanda are dreptul să-şi declare independenţa faţă de Danemarca, dar nu a făcut niciodată acest pas. Această insulă vastă, dar care numără doar aproximativ 56.000 de locuitori, are o economie dependentă de pescuit şi este finanţată masiv de guvernul danez, deşi dispune de mari resurse naturale, inclusiv petrol şi gaze naturale.

Cu baza sa aeriană Pituffik, Groenlanda este importantă din punct de vedere strategic pentru SUA şi pentru sistemul american de avertizare timpurie a rachetelor balistice.

Editor : A.R.



Citeste articol integral

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Sursa:

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest articles

Preşedintele croat Milanović, critic al UE şi al NATO, câștigă un nou mandat, cu 74% din voturi

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanović, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut...

La impactante declaración de Gökberk Demirci: “¡Este matrimonio nos separó!”

La impactante declaración de Gökberk Demirci: "¡Este matrimonio nos separó!" @Amigotv103 #gökberk #gökberkdemirci ... source

Teheran adaugă 1.000 de drone strategice la arsenalul său în contextul tensiunilor cu SUA și Israelul

Se spune că dronele au capacități de furtivitate și anti-fortificare. Acestea sunt utilizate în...

More like this

Preşedintele croat Milanović, critic al UE şi al NATO, câștigă un nou mandat, cu 74% din voturi

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanović, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut...

La impactante declaración de Gökberk Demirci: “¡Este matrimonio nos separó!”

La impactante declaración de Gökberk Demirci: "¡Este matrimonio nos separó!" @Amigotv103 #gökberk #gökberkdemirci ... source

Teheran adaugă 1.000 de drone strategice la arsenalul său în contextul tensiunilor cu SUA și Israelul

Se spune că dronele au capacități de furtivitate și anti-fortificare. Acestea sunt utilizate în...