AcasăÎn LumeDouă tramvaie s-au ciocnit în Strasbourg: zeci de răniți. Scene de haos...

Două tramvaie s-au ciocnit în Strasbourg: zeci de răniți. Scene de haos la fața locului – VIDEO

Published on

spot_imgspot_img


Două tramvaie s-au ciocnit în Strasbourg: zeci de răniți. Scene de haos la fața locului – VIDEO

Tramvai în Strasbourg. Foto: Firn / Alamy / Alamy / Profimedia

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg (în vestul Franței), în tunelul care duce la stația ce deservește gara orașului. Potrivit autorităților locale, în urma accidentului sunt cel puțin 20 de persoane rănite, transmite agenția France Presse.

„Primul bilanț indică cel puțin 20 de persoane în stare de relativă urgenţă”, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii regionale (departamentul Bas-Rhin), precizând că circumstanțele accidentului nu au fost încă stabilite.

Un important perimetru de securitate a fost instituit în fața gării, unde ajunseseră numeroase ambulanțe, potrivit relatării unui jurnalist AFP aflat la fața locului.

O înregistrare video postată de un martor pe rețelele de socializare arată o scenă haotică, cu două tramvaie grav avariate în tunelul din apropierea gării. Unul dintre tramvaie pare să fi deraiat în urma impactului.

Strasbourg a fost primul mare oraș francez care a repus în funcțiune o rețea de tramvaie, începând din 1994. De atunci, nu au mai avut loc accidente majore.

[Atenție, imagini cu impact emoțional]



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- „hotnews.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest articles

More like this