Emil Boc a anunțat că prețurilor la imobiliare nu vor scădea niciodată la Cluj-Napoca, însă infrastructura în construcție va scurta drumul din zonele limitrofe. Prețurile au crescut și în aceste zone, bunăoară o gospodărie țărănească modernizată din Mănăstireni are preț de castel din Franța.
Peticul de rai din Mănăstireni de 750.000 de euro. FOTO: Florin Pepene
Primarul Emil Boc a anunțat, într-o emisiune radio, de ce prețurile la locuințele din Cluj-Napoca nu vor scădea:
„Prețul poate scădea prin două feluri în Cluj-Napoca, să diminuezi calitatea vieții, să îți vină să pleci decât să stai în oraș, adică aglomerație, trafic insuportabil, că oricum e greu, dar să îndesești cu tot felul de blocuri în sensuri giratorii, cum ar fi dorit unii. Încât oamenii să spună „gata, plecăm”. Atunci prețul scade imediat, toți pierd – e o soluție.”
Edilul a subliniat însă că nu va merge pe acest drum, în schimb va alege soluția a doua: „să nu lași standardele jos. Să menții educație, infrastructură, curățenie, calitatea vieții urbane, parcuri, locuri de joacă. Suntem primii din România care am expropriat să facem parcuri, nu să facem blocuri. Da? Parcul din Zorilor, acolo am făcut un parc de un hectar și ceva pentru tot cartierul de acolo ca oamenii să aibă o calitate a vieții, deci menținem această politică”.
Nici în acest al doilea scenariu, practic, prețurile nu vor scădea în Cluj-Napoca, însă primarul susține că investițiile în infrastructură – metrou, tren metropolitan – vor face mai accesibilă ajungerea în oraș din zonele limitrofe:
„Alături de centură și metrou, trenul metropolitan e cel mai important proiect, în egală măsură cu impact mare pe zona metropolitană. Asta va însemna că pe o distanță de aproape 100 de kilometri, dreapta-stânga Clujului, vei avea posibilitatea să vii din 15 în 15 minute sau din 30 în 30 de minute, depinde de oră, și să ajungi în Cluj-Napoca mai repede decât poți ajunge dintr-un cartier al Clujului mai îndepărtat. Fără poluare, fără mașină, fără să stai la coadă și să trăiești într-un mediu în care să poți avea o casă, poate o casă de vacanță, să poți dezvolta industrie.”, a spus, conform Clujenii, edilul.
Primarul a susținut că aceasta va fi viziunea sa de dezvoltare a Clujului și de extindere a lui, pe orizontală: „Clujul nu mai are resurse majore de creștere în acest moment în interior. Suntem aproape de capacitatea maximă, iar eu cu toate atacurile, toate lucrurile care s-au abătut asupra mea, am ținut la calitatea vieții la Cluj. Să nu transform Clujul într-un ghetou”.
Casa țărănească din 1960 a fost modernizată. FOTO: Florin Pepene
Un petic de paradis
Cei care vor să se mute în zonele limitrofe municipiului Cluj-Napoca trebuie să se grăbească, însă deoarece și aici prețurile au ajuns la cer.
„Un petic de paradis la 50 km de Cluj-Napoca” – așa cum descrie faimoasa casă de licitații Sotheby, branșa specializată pe imobiliare – proprietatea de 7.500 mp din satul Mănăstireni pe care sunt ridicate trei case țărănești din 1960 (un total de 4 camere și trei băi)– a fost scos la vânzare cu 750.000 de euro.
În descrierea proprietății se face apel la tradiție și la istorie:
„Plecând din Cluj-Napoca spre Huedin, se intră în Țara Călatei, o regiune cu sate în care mai există porți sculptate, case străvechi, obiceiuri autentice; o regiune în care gospodarii gătesc după rețete vechi, îmbracă portul popular și se bucură de dansurile tradiționale.”
Localitatea Mănăstireni este la numai 50 de km distanță de Cluj-Napoca, în Țara Călatei. „O așezare datând probabil din antichitate după vestigiile romane încastrate în zidurile vechii biserici reformate: doi lei funerari sculptaţi şi un cap de meduză (gorgonă). Altfel, prima atestare documentară a Mănăstirenilor datează din 1332.”
Accesul la proprietate se face pe un drum de țară, dar agenția imobiliară pune accentul pe părțile pozitive ale acestei situații: „proprietatea este așezată chiar la marginea pădurii, într-o oază netulburată de verde și liniște, un petic de paradis.”
Retragerea în pastoral, la Cluj
Avem un teren îngrădit de 7.500 mp și mai multe construcții datând din 1960, care au fost modernizate și cu toate acestea „respectă spiritul locului și invită la retragerea în pastoral.”
Prima construcție este casa de oaspeți. Aceasta are două spații de locuit, cu intrări separate. Interioarele sunt amenajate în stil rustic, păstrând la vedere grinzile de lemn ale acoperișului și utilizând placarea cu piatră în zona bucătăriei.
„Piesele de mobilier și ușile pictate, pernele brodate cu motive tradiționale sau prezența godinului sunt detaliile atent alese pentru a păstra specificul locului în condițiile confortului modern”, se arată în descriere.
Vechea fermă a fost divizată în două spații independente, conectate de o alee mărginită de verdeață. Prima construcție din acest ansamblu este dispusă pe două niveluri: parter și mansardă. Este o construcție cu ferestre pe ambele laturi.
„Pereții din piatră anunță parcă un interior auster și minimalist. În realitate, interiorul este amenajat cu mult rafinament, folosind ingenios dispunerea pe lung a construcției prin crearea de spații cu destinații precise în stiluri complementare. Bucătăria în stil rustic este completată de tocurile din lemn antichizat și de acoperișul din lemn. Pentru camera de zi, spațiu aflat vis-à-vis de bucătăria deschisă, se optează pentru un mobilier confortabil și pentru finisaje cu piatră și tapet. Dormitorul este luminos, iar cele două băi ale locuinței sunt impresionante ca design și calitate. Mansarda ocupă doar o porțiune a construcției și este amenajată ca dormitor” – se mai arată în descriere.
Cea de-a doua construcție din vechea fermă este utilizată ca atelier de creație și depozit.
Fosta șură este folosită ca garaj pentru 2 sau 3 autoturisme.
Deși practic locuibile din tot acest ansamblu sunt patru camere (cu trei băi aferente), în anunț se precizează că interiorul are circa 800 de metri pătrați.
„Proprietatea este cu adevărat un petic de paradis, oferind posibilitatea retragerii în natură și accesul la zone de poveste, nealterate de trecerea timpului. Poate fi păstrată în structura actuală sau exinsă în funcție de viziunea viitorului proprietar” – concluzionează agentul imobiliar.
Castel în Franța de 500.000 de euro. FOTO: savills.com
Casă în Mănăstireni sau castel în Franța
„Retragerea în pastoral” propusă de casa Sotheby nu este deloc ieftină – mai exact 750.000 de euro. Prețul nu este mare dacă iei în considerare la cât au ajuns casele în Cluj-Napoca, însă cu mai puțini bani poți să-ți cumperi un castel în Franța.
Un castel în Calviac-en-Périgord, departamentul Dordogne, este scos la vânzare cu 503.500 de euro.
Terenul este de 6.064 mp, un pic mai mic, decât cel din Mănăstireni, dar câștigi la metri pătrați de locuit 340 de mp.
„Datând din secolul al XIII-lea, acest castel nobil emană farmec și prestigiu. Situată într-un cătun, la aproximativ 15 minute de Sarlat, această superbă clădire din piatră oferă aproape 340 m² de spațiu de locuit. O parte a castelului a fost renovată cu atenție, lăsând caracteristici arhitecturale originale și povești din trecut, totuși mai există o parte din castel de renovat”, se arată în anunț.
„În interior, concentrarea ta se va îndrepta către camerele spațioase, grinzile din lemn, șemineele impresionante. În prezent există o cameră de zi folosită ca bucătărie și zonă de luat masa, două saloane cu șemineu, 6 dormitoare, inclusiv două apartamente master cu băi private, o baie de duș și un spațiu mansardă de aproximativ 30 m² care ar putea fi, de asemenea, transformat (sub rezerva permisiunilor necesare”, se arată în descrierea castelului.
Castel cu insulă proprie în Franșa la 750.000 de euro. FOTO: Savills
Castel cu insulă proprie în L’Isle-Jourdain – 750.000 de euro
Cu 750.000 de euro poți să-ți cumperi un castel cu insula proprie pe L’Isle-Jourdain, departamentul Vienne. „Îmbrățișați o oportunitate unică de a deține propria insulă, unde o casă mare parțial renovată, cu peste 1.000 mp de spațiu deja locuibil, împreună cu o casă suplimentară parțial renovată și o casă turn restaurată vă invită să fie revitalizate. Amplasată pe fundații antice medievale, înconjurată de terase și ziduri de piatră, această proprietate pitorească oferă vederi uluitoare ale acoperișurilor din jur, un oraș pitoresc, un viaduct falnic și apele liniștite de dedesubt”, se arată într-un alt anunț.
Casa este legată de lumea exterioară printr-un pod privat împodobit cu porți rafinate din fier forjat vechi de 400 de ani. „Acest paradis retras are mare potențial. În timp ce castelul a fost martor la nunți și mari sărbători în ultimii ani, zidurile sale răsună cu poveștile generalilor lui Napoleon și ale descendenței nobile franceze din secolele trecute”, se arată în anunț.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”
Sursa:
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii